Suntem in permanenta interesati sa aflam despre experientele traite in aplicatiile noastre.
Te invitam sa citesti parerile celor care ne-au insotit in aventurile noastre!
Daca doresti sa ne impartasesti experienta ta referitoare la aplicatiile/activitatile Scolii de munte Christian Adventure, completeaza formularul de mai jos:

Conecteaza-te cu Facebook Scrie-ne ca si anonim, click aici
Sunt 76 testimoniale
Daniela Bogdan
27 Nov 2014 ora 12:11
M am simtit foarte bine in Postavaru , mai ales cand am ajuns pe Varf .Greu a fost doar la intoarcere cand aveam zapada peste tot!Totul a fost foarte ok !Orientarea mi a placut super mult...dar next time sa le puneti doar in copaci , mie imi place sa ma sui dupa ele :)) Am avut febra musculara, dar am scapat de ea a 2 zi la sala :))P.S. Mi a placut asa de mult inca am inceput sa imi fac lista cu ce varfuri trebuie sa urc :))Sau ma gandeam sa vin si in aplicatia cu grupul 2 :)))))))))
Petcu Liviu Gabriel
27 Nov 2014 ora 12:11
Foarte tare aplicatia de la Postavaru! Am avut parte si de vreme frumoasa, iar febra musculara nici vorba! Cat despre concursul de orientare...ce pot sa zic doar am castigat! asteptam cu drag urmatorul concurs!
Daniela Neagu
27 Nov 2014 ora 12:11
Aplicatia din Postavaru , a fost o aplicatie potrivita pentru oamenii care fac cunostinta pt prima data cu muntele. Felicitari pentru organizare!
Marius Manea
27 Nov 2014 ora 12:11
Weekend-ul acesta am avut parte de cea mai tare aplicatie Christian Adventure la care am participat pana in prezent! Poate ca nu a fost totul perfect, dar a iesit f. bine! Sper ca si urmatoarele aplicatii sa fie la fel de interesante si de palpitante! Felicitari tututor participantilor!
Marius Manea
27 Nov 2014 ora 12:11
Referitor la aplicatia din Retezat, sunt convins ca si persoanele care au renuntat si-ar fi putut depasi limitele si sa termine traseul cu bine, dar in acelasi timp cred ca fiecare din noi stie cel mai bine ce are de facut cu sanatatea, energia si resursele lui interioare. In plus muntii nu vor pleca nicaieri si cu siguranta in viitorul mai apropiat sau mai indepartat vor atinge varfurile respective. Obiectivul pentru care au venit (Vf. Peleaga) a fost atins si numai pentru asta nu merita sa primesti eticheta de las! (fie si spirit in gluma sau ca motivare de a merge mai departe)
Flori Serban
27 Nov 2014 ora 12:11
Desi a fost considerata o dovada de lasitate , motivul pentru care am ales sa ma intorc la cabana a fost acela de a va da posibilitatea sa faceti o tura de exceptie, pentru care va felicit sincer! Multumesc celor care au avut incredere in mine ca as putea cuceri vf. Bucura si vecinul Retezat, insa picioarele mele imi spuneau altceva. Uneori, chiar daca ne dorim depasirea unor limite, trebuie sa intelegem ca si limitele au totusi ... limite . Pentru moment, varful Peleaga cu cei 2509 m, a fost suficient. Am fost insa cu gandul alaturi de voi si mi-am dorit din tot sufletul sa va intoarceti cu bine. Va pup pe toti si cu siguranta ne vom revedea! Uite asa ... sa moara si ceilalti carcotasi de necaz!
Lili Bara
27 Nov 2014 ora 11:11
Noi, batranii, ne simtim bine, dupa aplicatia din Retezat, treseul de 17 ore!! Avem febra, dar suportabila. Energie si dorinta de a invinge (in continuare). si altele... Paduri si pietre fantastice - la propriu. Superioritatea copacilor sacrificați. Linistea din stanci. Sufletul muntelui in singuratatea sa!
Radulescu Bogdan
27 Nov 2014 ora 11:11
Despre aplicatia aplicatia nr. 8 Seria 29 Masivul Retezat Cabana Gentiana:
Personal am avut o usoara febra musculara, insa este ok acum. Multumesc mult echipei CHRISTIAN ADVENTURE pentru experienta si ajutor. A fost un we de neuitat, cu toate actiunile si -legitimarile- implicate. Multumesc mult!
Elena Ciubotariu
28 Oct 2014 ora 16:10
Elena Ciubotariu (16 septembrie 2013):

Retezat

Anul trecut pe vremea asta, nu stiam cat de mult o sa-mi placa sa merg pe munte pe timp de iarna. Nu aveam nici cea mai mica idee de ce presupune acest lucru. Inainte de fiecare aplicatie(cu scoaa de ghizi Christian Adventure) studiam vremea, si ma intrebam..de ce oare nu se anuleaza aplicatia... pentru ca, vedeam eu, s-a anuntat ninsoare, ploaie, risc de avalansa, etc.
Imi pare bine ca nu s-a anulat nici una din aplicatii din acesta cauza, si cu atat mai mult cea din Retezat, pentru ca altfel:

- nu aveam ocazia sa fac anumite fotografii - oare cand si cum le-am facut pentru ca am trait acea zi atat de intens incat foarte multe momente imortalizate de camera pareau a-mi fi straine.
- nu aveam ocazia sa ma indragostesc atat de sincer de Retezat cu vremea lui imprevizibila (ploaie, lapovita, ninsoare, ceata, viscol) la fel cum te indragostesti sincer de un om abia atunci cand il cunosti cu bune si cu rele
- nu aveam ocazia sa-i cunosc si sa-i apreciez la justa lor valoare pe oamenii care s-au dedicat pentru ca noi/eu sa am acesta experienta atat de intensa si in deplina siguranta - mai ales atunci cand singurul zgomot pe care-l auzi sunt bataile inimii tale la unison cu scartaitul zapezii sub bocanci - si ti se pare ca poti declansa o avalansa din cauza batailor inimii.

Iubesc acest munte pentru intreaga experienta pe care am avut-o, pentru peisajele lui, pentru oamenii care ii calca pe poteci, pentru faptul ca m-a invatat ca toti ne putem depasi limitele, pentru ca Vf. Peleaga a fost primul varf de peste 2500m cucerit iarna si pentru ca de fiecare data cand povestesc despre el ma incarc cu emotie si abia astept sa ma intorc.
Marius Manea
07 Oct 2014 ora 11:10
Satisfactia ca ai PUTUT sa ajungi in varf te va face sa uiti de toate! De zapada si chiciura care te biciuie si vantul care iti ingheata fatza, mainile! Va fi misto in aplicatiile de iarna! Nimic nu se compara cu un varf cucerit iarna! Iarna se va vedea si mai bine unitatea grupului!
Andrei Constantinescu
07 Oct 2014 ora 11:10
Din punctul meu de vedere - e din ce in ce mai bine. Suntem din ce in ce mai uniti. Mergem mai bine (mai compact). Din ce in ce mai multi canta. Din ce in ce mai multi se baga sa ajute, sa tina, sa impinga .... sa se implice. CRED CA PANA LA SFARSIT DESPRE ASTA ESTE VORBA!
Florentina Raicu
07 Oct 2014 ora 11:10
Aplicatia din Ceahlau a fost super ok! traseu Ok (nu foarte greu, pt cei ca mine ) , am avut noroc de vreme buna, buna dispozitie, mancare buna la cabana (chiar de fite, fata de Negoiu), o cantare frumoasa sambata seara, multe obiective in zona, iar cea mai placuta surpriza a fost masa de la Hramul Manastirii Durau.
Multumim, e din ce in ce mai frumos!
Marius Manea
07 Oct 2014 ora 11:10
Aplicatia din Ceahlau a fost o aplicatie reusita din toate punctele de vedere! (vreme buna, locuri si oameni deosebiti). Starea de spirit a fost una foarte calda si placuta. Dupa aceasta aplicatie, cred ca destinatia nu va (mai) lipsi din calendarul aplicatiilor viitoare organizate de Christian Adventure. Spiritele nu au mai fost aprinse (se pare ca de data asta toata lumea a avut suficienta apa la ea), traseele si obiectivele au fost la tot pasul accesibile si incarcate de credinta si istorie. Cuvantarea preotului de la Manastirea Neamt ne-a atins sufletul fiecaruia dintre noi, iar marturie stau cadrele surprinse. Inca un lucru interesant pe care il pot remarca, este ca desi nu am apucat sa ma odihnesc pe drum si am fost si racit, pe trasee nu m-am simtit obosit! Cine stie? Poate o avea legatura cu faptul ca Ceahlaul este considerat Muntele Sfant al romanilor. Depinde de fiecare din noi cum vrem sa fie fiecare aplicatie! Daca suntem tristi, posomorati, abatuti, nu are cum sa fie totul in regula. In shimb daca suntem veseli, voiosi si plini de viata, rezultalul actiunilor noastre va fi unul pe masura! La cat mai multe astfel de aplicatii! Felicitari tututor participantilor! Fiecare dintre ei au contribuit la starea de bine!
Ruxandra Mitrofan
16 Sep 2014 ora 10:09
Intr-adevar sunteti o echipa minunata, momente si trairi in care cuvintele nu pot descrie ... Succes in continuare !!
MiraVerde
16 Sep 2014 ora 09:09
Pentru mine Christian Adventure inseamna o etalare de vieti, impletire de simtiri, dans de initieri, cantec de reamintire a visteriei stramosesti.

Momentele acelea.. in autocar.. pe drum, cand in atmosfera muzicii de chitara sau un CD care canta linistit pe fundal.. Acel moment cand toata lumea atipeste, impreuna, si eu, treaza privesc cerul simtind armonia grupului, impletirea de dulce atipeala a colegilor mei.

Prin Christian Adventure ma vindec, ma cunosc, ma cizelez, ma topesc in stramosii daci, ma reintorc acasa printre pietre si copaci.

E sudoare cu efort, este respect si onoare, disciplina initiatica, este cantec, istorie, puritate si spiritualitate, spiritele padurilor, ale muntilor, uriasii pesterilor, inteleptii florilor de munte, joaca si viata, Mama Pamant si Tatal Cer.

Fiecare excursie este o calatorie initiatica in mine si in mosternirea stramoseasca, calatorie initiatica in Dumnezeu.

Intre oameni a caror inima bate ca mine, cand vine vorba de daci, nu pot decat sa vreau sa cant lupeste de bucurie si reamintire.

Condusa de oameni care nici nu realizeaza cat mi-au schimbat viata cu fiecare excursie, si fiecare curs. Aceasta este mai mult decat o scoala de ghizi montani. Este o scoala de reamintire, de calire, de plonjarea in interior, de stat la sfat cu dacii, de cantat alaturi de munti, vai, lupi, ursi, brazi, rauri.... si flori de colt, pe varfuri de munte.

Este o scoala in care te scolesti singur, dar impreuna. Condusi de o aparenta contemporana, totusi cu substrat de vechime nobila. Dincolo de chipul celor care ne arata calea, sta ceva ce poate nici ei nu stiu inca.

Si pe toate traseele, stiu ca am fost insotiti de lupi. Pe fiecare varf am fost imbratisati de uriasii gardieni de peste timp. In fiecare seara, osteniti de peste zi, am fost imbratisati, vizitati, si vindecati de sanziene si zburatori, de pitici ai locului si pasari ale sufletelor de brazi si stejari. Fiecare, dar nu toata lumea, in felul sau, intelege, primeste, sau... asteapta.

Da, cu fiecare aplicatie, eu am devenit altcineva. Din fiecare pas am devenit mai clara. Cu fiecare piedica, am devenit mai puternica. Catre fiecare parinte al muntelui urcat, am intins cununi de flori, si slava, chemari de peste timp, sa aud, sa primesc, sa gust, ce e menit sa aduc in mine, si in lume.

Caci Tara noastra draga, este o Domnita Libera, care acum insa si-a pierdut Gardienii.
De rochia-i moale si imaculata, trag vulturi si sobolani, in paru-i lung si puternic se impotmolesc lilieci straini. Ei vor sa ii rupa vestmintele, sa-i dezgoleasca picioarele, sa-i scoata inima, si sa-i intunece mintea. Ii vor aurul din inima, verdele din minte, fierul din vene si salbaticia vor sa i-o prinda!....

A venit vremea sa auzim glasul ei.... Fiori, fiori trec cand ii aud strigatul... Nu mai e timp... Nu mai e timp de stat.

Iar in Christian Adventure, simt ca merg inainte, ca aud, ca pasesc pe unde trebuie sa gasesc...

Va urma...
Cristina Tinca
16 Sep 2014 ora 08:09
Traseul din Parang a fost lung dar frumos :). ritmul de mers potrivit. Si mie mi-a placut foarte mult micul nostru popas, pacat ca nu am reusit sa atipesc , prietenii stiu de ce !!!:))
Marius Costache
16 Sep 2014 ora 08:09
A fost totul foarte ok din pct meu de vedere, in aplicatia din Parang.Si.. era bine sa dormim mai mult acolo la popas, ca m-am trezit nauc, din cel mai dulce somn :))
Oana Vasile
16 Sep 2014 ora 08:09
A fost minunat in aplicatia din Parang! Mie mi-a placut cel mai mult somnul ala ca soparlele la soare!
Flori Serban
16 Sep 2014 ora 08:09
Traseul spre varful Parang a fost minunat si nu a fost mai greu decat celelalte, poate doar mult mai lung ... Oricum, tin sa multumesc lui Adi Radu, mai precis dl Tuica si lui C-tin Caprioreanu, care m-au ajutat in aceasta aplicatie, se pare ca nu am fost intr-o forma tocmai buna...
Myra
09 Sep 2014 ora 15:09
In weekend am urlat ca lupul, urcand pe munte, in telescaun. Cu privelistea in spate si in fata, cu vantul ce-mi patrundea narile, si plamanii... Nu mi-a venit sa cred cat de fain am putut sa ma simt facand din nou asta. Aproape ca uitasem. Cantecul era demult in mine, uneori venea placerea in mijlocul aglomeratului de bucuresti. Insa acolo, pe munte, urcand, s-a simtit cadrul potrivit. Sa tot urli asa, cand te topesti cu zarea, cu bucuria, cu muntele, cu momentul, cu mirosul de brad, si umezeala din aer... Ce-ti mai pasa atunci de viata grea ce o duci, de provocarile ce-ti stau in cale, de oamenii ce nu te inteleg si te critica, de iubitii ce au fost si totusi n-au fost niciodata. Esti tu, si sunetul ce iese inca din inima ta! Si te trec fiorii cand stii ca nu te aud doar urechi contemporane, ci si inimi de peste timp, si zare. Cand urlu, simt ca-mi cinstesc stramosii, ii chem si le multumesc!
Marius Costache
08 Sep 2014 ora 12:09
Dragilor, ne am distrat maxim aplicatia asta, iar atmosfera din autocar la intoarcere e memorabila. Multumim organizatorilor si protagonistilor! La mai mare! deja mi se semnaleaza ca am restante la hartile informative ale traseelor, voi reveni cu ele zilele viitoare ( negoiu si parang). Si nu uitati, ..baaaby baby, tu vei fi a mea ..:))) iar Margheol Catalin sa de'hami si tu caii aia! :))) pe curand!
Ana Maria Lungu
21 Jul 2014 ora 17:07
Voicu Viorela
Despre aplicatia din Valea lui Stan 18-19 iulie 2014
SUPER! Mi-a placut foarte foarte mult! Ar fi fost fain sa mai facem un traseu si a doua zi, adica ar fi fost putin mai challenging, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca a fost minunat! Oameni extraordinari, atmosfera grozava!
Voicu Viorela
21 Jul 2014 ora 17:07
Despre aplicatia din Valea lui Stan 18-19 iulie 2014

Superb traseul,superba atmosfera la cort,mancarea elicioasaaaa, mirific locul unde am inoptat!mi-a placut tare mult,mai imi doresc expeditii ca aceasta...am simtit ca traiesc autentic pt 2 zile:)va pup pe toti si multumim celor care s au implicat sa facem aceasta atmosfera si celor care au organizat si au facut mancarea
Paul Constantinescu (seria 28 - seria de iarna)
21 Jul 2014 ora 16:07
Scoala de Ghizi Christian Adventure vad ca este mult mai mult decat am fi banuit, este o scoala a vietii, care te duce in situatii limita, care stoarce din tine tot ce poti da si din care fiecare culege cat de multe roade este in stare. Si cunoasterea de sine este cea mai importanta...

Mesaj scris in 7 iulie 2014

Andra Dobre (seria 28 - seria de iarna)
21 Jul 2014 ora 16:07
E adevarat cand se spune ca cea mai mare fericire, cea mai adanca pace launtrica, o traiesti in momente in care, dintr-un motiv sau altul incetezi sa-ti mai doresti, sa mai astepti ceva de la ceilalti, de la lume- asta am simtit ieri, in linistea diminetii la cabana Negoiu. Multumesc si eu echipei Christian Adventure! si colegilor mei din seria 28, pentru ca in ciuda , cicatricelor, frustarii si dezamagirii resimtite la un moment in ultima aplicatie, cele 8 luni au fost si vor ramane o amintire frumoasa, cu oameni la fel de frumosi si invataturi pe masura.


Mesaj scris in data de 7 iulie 2014
Daiana Chivu (seria 28 - seria de iarna)
21 Jul 2014 ora 16:07
Ce-i drept, au existat persoane care si-au descoperit adevarata fata, asa cum nu ne mai fusese cunoscuta pana atunci, iar ca etapa finala a minunatei noastre aventuri mi-as fi imaginat-o diversa. Oricum, cat ma priveste personal, obiectivele pe care mi le propusesem le-am atins. Ceea ce am vrut sa-mi demonstrez mie insami, mi-am demonstrat si impreuna cu prieteniile sincere si neconditionate pe care le-am facut prin intermediul Christian Adventure, toate astea fac balanta sa se incline in favoarea unei experiente si amintiri placute peste timp.
Tin sa multumesc si eu echipei Christian Adventure pentru toate momentele mai bune sau mai rele traite impreuna. toate ne-au fost si ne vor fi de-nvatatura.


Mesaj scris in data de 7 iulie 2014
Corina Corina (seria 28 - seria de iarna)
21 Jul 2014 ora 16:07
Va multumim din suflet pentru clipele minunate traite alaturi de voi.Am invatat ce inseamna omenia si curajul de a trece peste tot si toate.Ma inclin cu respect in fata dumneavoastra si nu va voi uita niciodata.Sunteti toti niste oameni minunati.

Mesaj scris in data de 7 iulie 2014
Grigore Dragos
21 Jul 2014 ora 16:07
Multumim pentru toate experientele pe care le-am impartasit cu voi, si cu bune si cu mai putin bune . Din fiecare am avut ce invata. Toata stima!
Petear Catalin Nicolae
21 Jul 2014 ora 16:07
Multumesc intregii echipe Christian Adventure atat pentru educatia, rabdarea ( de a-l intelege pe fiecare), cat si pentru frumoasele aplicatii.va multumesc

Mesaj scris in data de 7 iulie 2014
Emil Andrei
21 Jul 2014 ora 16:07
De cate ori am vorbit despre Scoala de Ghizi, si am vorbit intotdeauna cu placere, mentionam aproape intotdeauna ca am si niste colegi liceeni care sunt foarte simpatici, joaca Mafia, fac farse, dar sunt si foarte puternici si au ajuns pe toate varfurile pe care ne-a dus echipa de ghizi, alaturi de mine dar si de altii mai experimentati.
La voi am gasit mereu atat o sursa de voie buna, cat si una de inspiratie, va multumesc!
Pentru mine a fost o placere deosebita sa fiu coleg cu voi in seria 28!
Andra Eftene
21 Jul 2014 ora 16:07

Scris dupa aplicatia din Creasta Fagarasului, in data de 2014 July 7

as fi vrut sa scriu ceva foarte emotionant care sa ramana in mintea voastra, oameni! nu imi iese, dar o sa va multumesc tuturor, in special pentru ca ne-ati suportat pe noi si pe Mafia, joc esential chiar si pentru voi (adevarul e ca noi am tot jucat asta ca sa va pregatim nervii pentru creasta). una peste alta, cred ca am reusit sa fim un colectiv super si ca asta nu e nici pe departe sfarsitul sa curga cu poze si la cat mai multa promovare a Romaniei! (miau)
Codrut Sandor
21 Jul 2014 ora 16:07
Ca tot am aflat weekendul asta ca pot functiona cu 15 min de somn...
Multam echipei de intampinare. A fost super cute surpriza .
Multam instructorilor pentru inca o aplicatie unica .
N-am speech ca nu plec nicaieri, intentionez sa mai vin cu seriile mai tinere din cand in cand.

Seara faina!
Marilena Cimpeanu (seria 28 - serie de iarna)
21 Jul 2014 ora 16:07
Asa am sarbatorit noi, cei de la Christian Adventure, solstitiul de vara - 21 iunie 2014 - cea mai lunga zi a anului sau Lungul drum al zilei catre noapte (ca-n piesa lui Eugene O Neill).

De fapt solstitiul de vara ne-a teleportat direct in solstitiul de iarna, rasfatandu-ne cu tunete, fulgere, cu o ninsoare de 4 ore cu fulgi mari, care ne intrau in ochi, in nas, in gura si prin haine, cu rafale de vant... Uzi pana la piele si inghetati de frig am ajuns la cabana Vf. Omu. Dupa ce-am facut o sauna la cabana si ne-am stors hainele imbibate de apa, am repornit voiosi la drum prin zapada si am ajuns primavara din urma. Hainele s-au uscat pe noi in mers, iar zambetele au reaparut pe chipurile noastre.

FB incarca cam greu azi, pare mai obosit decat noi dupa aventura de ieri. Ma duc sa-l intreb pe Mark Zuckerberg cum si-a sarbatorit sostitiul de vara, poate a ramas inzapezit pe undeva si de aceea nu merge FB-ul. Revin cu stiri de ultima ora.

Multumim Christian Adventure!

Mesaj scris in June 23 at 2:00pm
Ruxandra Mitrofan
21 Jul 2014 ora 16:07
A fost extraordinar in Cheile Rametului!!!!! Pacat k timpul a fost atat de scurt .....
Ana-Olguta Pitrop
21 Jul 2014 ora 16:07
Ne-am simtit foarte bine si asa cum ne-ati obisnuit ramanem cu amintiri superbe si descoperim oameni minunati, va multumim!ursul nu ne a uitat, aseara ne-a facut o vizita dar i-am lasat niste friptura la foc si am scapat teferi:)))))
Alin Cojocaru, zis Talpa Iute
21 Jul 2014 ora 16:07
In cateva ore colegii si prietenii mei de la Christian Adventure vor pleca spre Cheile Rametului, muntii Apuseni. Stiu ca se vor distra chiar si fara mine A mai trecut un an plin de lucruri minunate alaturi de oameni deosebiti care au contribuit la un eu mai bun si mai tuns Vremuri frumoase cu foamete mare Cu gandul la voi si fata la stele va salut din Piatra Craiului! - feeling nostalgic

Comentariu scris in data de 29 mai 2014, inainte de aplicatia din Cheile Rametului.
Marian
21 Jul 2014 ora 15:07
Multumesc Christian Adventure! Iti multumesc tie Catalin si echipei tale! Fara voi am fi fost mai banali si nici nici nu am fi avut asa poze frumoase! Bravo!!!
Marilena Cimpeanu (seria 28 - serie de iarna)
21 Jul 2014 ora 12:07
O noua performanta in palmaresul nostru - Parangul Mare - Aplicatia nr. 5 din 14 - 16 martie 2014

Multumim ghizilor nostri temerari si inimosi care ne ajuta sa redescoperim ce tara frumoasa avem!
Marilena Cimpeanu (seria 28 - serie de iarna)
21 Jul 2014 ora 11:07

Despre Multii RETEZAT - Aplicatia nr. 6 din 4.04.2014

Daca in prima zi a aplicatiei am avut soare, cer senin si o temperatura de 25 de grade, in ziua ascensiunii am experimentat un alt registru termic - o adevarata zi de iarna in plina primavara: -18, ceata, vant in rafale de 120 km/h, ninsoare, lapovita... toata gama.

La intoarcere, Cosmin a gasit un fluturas cazut pe zapada care ne-a redat speranta revenirii primaverii. Probabil se aventurase catre inaltimi, furat fiind de temperaturile calde din ziua precedenta.

Multumesc si de aceasta data ghizilor nostri destoinici si temerari care ne-au dus in conditii vitrege pe acest varf de munte incarcat de legende si de frumos.

Cei care n-ati venit, nici nu stiti ce-ati pierdut!

A fost o experienta fantastica. De neuitat!
Matei Georgescu
21 Jul 2014 ora 11:07
Christian Adventure - scoala de inadaptati
(sau Nu mai pot sa dorm in Bucuresti)

Scrisa in data de 11 aprilie 2014

Cu ocazia faptului ca mi-am luat o tableta noua, m-am gandit ca prima chestie pe care o scriu sa fie despre CA - Christian Adventure, scoala de ghizi la care am fost cursant de mai multe ori ( seriile 22,23 si, acum, 28-seria premierelor).
Acum doua zile m-am intors din aplicatia no. 6 a seriei 28 si pot sa spun ca nu mai pot sa dorm. Patul e prea moale, e prea cald sub doua plapumi, e prea putina lume in acelasi pat cu mine, sunt prea putini oameni care sforaie in camera, nu e nimeni care sa povesteasca despre procesele cu Apanova sau Enel... In sfarsit, se face dimineata. Imi beau cafeaua si ma deranjeaza gustul... prea e apa fierbinte, prea nu e cafeaua un doi-in-unu fortat cu lingurita intr-o cana de apa cu uraniu, asa, ca in Retezat. Merg spre facultate, prea e drumul scurt, prea putina lume e in monom, prea incet bate vantul, prea inalta temperatura: am pe mine geaca de schi, transpir.
Ajung la destinatie, facultatea: ma intalnesc cu oameni care abea de ies din oras, oameni care nu au idee cum sa traiasca. Le povestesc de munte, le povestesc de vant, de frig, de oboseala, si de sentimentul sublim pe care il obtin din toate astea... ei nu ma inteleg. Ei nu inteleg ca pana nu faci o creasta de munte cu moartea de mana, nu vei stii sa traiesti cu adevarat.
Concluzia la ultimele doua paragrafe de aberatie? Sunt un inadaptat. Inadaptat la societate eram inca dinainte de CA, dar acum nu mai sunt adaptat nici la viata de oras. Ma intorc din fiecare iesire cu un sentiment de superioritate: de fiecare data cand fac un traseu cu scoala de ghizi, reusesc ceva nou, din ce in ce mai periculos, si, odata intors in Bucuresti, imi dau seama ca, pentru oamenii de aici, a urca iarna pe Peleaga, la -18 grade celsius si vant de 120-130 km/h, fara a-ti folosi mainile, nu inseamna absolut nimic. Nu e placut sa nu ai cui sa povestesti chestiile astea.
Si trec 6 zile si 7 nopti, si ma intorc la fantana in fata facultatii de arhitectura, si ma intalnesc din nou cu minoritatea din care fac parte: montaniarzi, sau, pur si simplu, masochisti, care, ca si mine, sunt de acord sa fie dusi la moarte sigura si inapoi de catre unul dintre cei mai interesanti oameni din Romania. Radem, glumim, bem ceva, mancam ceva, ne aducem aminte de chestii care s-au intamplat acum maxim 2 saptamani, ne gandim terifiati la ce teste fizice si psihice ne mai asteapta in viitor, si, usor, usor, ne imprastiem iar prin oras. Si mai incepe o saptamana care va trecepe langa mine mult prea incet, dar fara sa lase in spate vreo memorie.
Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac Cabanier sau ghid. Orice, numai sa vad cat mai multi munti, sa ajung pe cat mai multe varfuri, si sa stau cat mai departe de orasul cu care, de mult, nu mai sunt compatibil!
Matei Georgescu
21 Jul 2014 ora 11:07
Dupa aplicatia din Muntii Piatra Craiului - Cabana Gura Raului 2014 May 12

M-am intors acolo unde locuiesc...

Ajung pe Lipscani... iar sunt singur. Ma asez la o masa la un bar si imi aprind trabucul. Comand, imi vine berea, mai trag un fum. Deja nu ma surprinde sentimentul pe care il am fumand ceva 100% cubanez: deja parca nu mai sunt singur, ma acompaniaza prietenul meu, gustul de Cuba.
Ridic capul sa mai trag un fum, si vad ceva intrand pe usa: un rucsac cu picioare. Merge pana la masa din fata mea si rucsacul coboara pe podea, lasand sa apara o scobitoare de om, atat de slab ca nu am reusit sa ii disting trunchiul de rucsac pana l-a dat jos. Se aseaza la masa, cu fata la mine. Se citeste pe aceasta un sentiment de tristete, fiind intrerupt ocazional de un zambet facut cu juma' de gura, care dispare repede: genul ala de zambet pe care il ai cand iti amintesti ceva ce ti-a placut. Barul asta nu era tipul Athenee Palace, dar mai aproape de asta decat de genul Oktoberfest. Lumea buna se chinuie sa nu se holbeze reprobator. Chelnerita il serveste reticent. Scoate dintr-un buzunar o tigara indoita, facuta praf de bretelele rucsacului, si-o aprinde cu o bricheta de un leu si incepe sa traga lung din ea.
Ma decid sa deschid conversatia:
- Tu de unde vii?
Ridica incet privirea, ma masoara, si raspunde incet...
- De la Gura Raului.
- Frumos! Ce ai facut pe acolo?
- Eh... Ceva ce nu prea merita mentionat, am mers pana la Curmatura si inapoi. Raspuns dat cam in scarba: clar, omu asta vroia putina liniste, dar am continuat.
- Singur?
- Nah, cu niste nebuni, zise cu unul din zambetele alea.
- Care dintre ei?
- Christian Adventure, ai auzit de ei?
- Da, am fost in 22 si 23.
- Noi suntem 28.
- Si cum mai e pe acolo?
- Foarte tare! Si acolo unde cararea e batuta si scurta, ne distram.
- Retezat ati facut?
- Prima serie pe Negoiu si Parangu' Mare iarna. Retezatul a venit cu vant de 120 la ora.
- o_O! Bun, bun, noi nu le-am reusit pe alea! Si acu' nu esti obosit?
- Ba da, bineinteles, dar le-am zis ca vin aici, si acu' tre sa pun poza pe facebook, sa vada lumea ca se poate. Daca nu le arati, nimeni nu te crede!
- Pai si nu a mai venit nimeni?
- Au zis unii ca vin, da's razgandaci. Altii aveau treaba, alte treburi. S-ar zice ca-s singuru student dintr-un grup de liceeni si oameni angajati. Sau urla mama, sau urla sefu'...
- Ai vazut aia?
- Da...
Un personaj din spatele lui se intorsese putin. Foarte scump imbracat, adulmecase putin si stramba dezgustat din nas. Nu ii dadeam mai mult de 45 de ani, dar omu' era gras, cu parul evident vopsit, culoarea naturala probabil dandu-si duhul de ceva timp. De langa el, nevasta care nu cred ca era mai batrana, dar de pe care pielea deja incepuse sa se scurga, intreba ceva, foarte indignata. Faptul ca oamenii astia habar n-aveau ce era aia miscarea unui muschi era la fel de evident ca si culoarea falsa a parului lui.
- D-aia nu se potriveste berea pe Lipscani dupa aplicatii, iti tre' un dus intai...
- Ma doare la basca. Cand or face astia ce fac eu si s-or intoarce mirosind a flori, atunci sa comenteze. Si, cum astia nu ar putea ajunge nici la Gura Diham cu masina, fara sa transpire sange si sa isi scuipe plamanii, nu am mustrari de constiinta.
- Pai si de ce nu te-ai dus acasa si tu?
- Urmatoarea aplicatie e de maine in 3 saptamani. Vreau sa prelungesc azi-ul cat de mult pot! N-am chef sa trebuiasca sa traiesc iar 3 saptamani in orasu asta de rahat, dar pentru ca nu pot sa fug de asta, macar sa ma mai odihnesc putin intai.
- Inviorarea de Gura Raului?
- Inviorarea de Gura Raului.
- Inteleg.
Prin doua cercuri de fum ma uit la el. Isi lasase iar privirea jos in halba goala. Mai trag un fum care ma arde bine de tot pe limba, si imi dau seama ca e cazu sa ma duc acasa. Platesc nota, si ma ridic.
- Eu ar cam trebui sa ma duc: facultate de la 8 maine...
- Si eu la fel, da' nu ma duc la curs, ma duc direct la seminar, vreau sa dorm, sunt obosit...
- Buna idee, cred ca fac si eu la fel...
Plateste si el nota, mai trage un fum din filtru, se arde pe deste.
Ne ridicam amandoi in acelasi timp.
Intind mana catre el, dar degetele mi se lovesc de ceva tare: era o oglinda.

Waterfuck?!

Ma scuzati, se intampla sa mai aveti o tigara?
Cezara Doriane
21 Jul 2014 ora 09:07
Alpinistul nu e maret prin fapta lui de a ajunge in varf de munte ,ci de faptul ca la mijlocului traseului a cazut, sleit de puteri ,dar s-a ridicat ...sa invatam din rana soimilor raniti, din ascensiunea alpinistului sa ne inaltam din propria noastra slabiciune...,FELICITARI pentru atingerea Vf Negoiu pe timp de iarna!
https://www.facebook.com/christianadventure/photos/t.100001653916929/737325716302388
Marilena Cimpeanu (seria 28 - serie de iarna)
21 Jul 2014 ora 09:07
Seria 28, prima seria care ajunge pe Vf Negoiu pe timp de iarna! E sus de tot, pe Varful Negoiu, la 2535 m altitudine. Aproape 100 de oameni - o performanta unica in istoria Muntilor Fagaras. Felicitari, tuturor! Multumim ghizilor minunati care ne-au ajutat sa ajungem acolo.
Fior Ella
12 May 2014 ora 01:05
Despre examenul de final - Creasta Fagarasului
A fost timp si de ploaie si de vant si de vreme frumoasa... am avut timp sa vedem crocodili, nemti, oameni pe dupa stanci .... Pt mine creasta a insemnat purificare. Ce sa mai, fara cuvinte, multumesc Christian Adventure pt ocazie!
Adrian Stemata
11 Apr 2014 ora 17:04
M-am gandit bine si am scris
ACEASTA PRIMA APLICATIE A FOST FANTASTICA !!! am sa vin la toate cursurile si la toate aplicatiile, am sa invat cat pot de mult despre munte, despre Romania, despre cum reusesc cativa oameni, cei 12 mentionati mai sus, sa planifice si sa duca la bun sfarsit un eveniment cu 130 de participanti, astfel incat fiecare persoana sa vada cu proprii sai ochi obiectivele propuse si toata lumea sa ajunga teafara si nevatamata acasa la finalul evenimentului. Urcam pe munte, caram rucsaci grei in spate, vedem peisaje minunate, ne suim pe culmi si pe varfuri dintre cele mai inalte, respiram aer puternic cum nu se gaseste in birourile unde avem serviciul si suntem invingatori. M-am simtit extraordinar sus-sus de tot cand instructorii si stagiarii au dat mana cu mine felicitandu-ma ca am reusit sa ajung in varf
INVIOARAREA A FOST DUBLU FANTASTICA !!! Sunt pasionat de sport si apreciez oamenii care practica sporturi. A face gimnastica de inviorare in fiecare dimineata sau gimnastica de intretinere in fiecare seara deja este un lucru foarte bun pentru sanatate. Nu e nevoie sa alergi maratonul in mai putin de doua ore sau suta de metri in mai putin de 10 secunde, ci sa faci ceva pentru a te mentine in forma si a putea face drumetii de felul celor facute sambata.
Referitor la imn, mai studiez, nu mi-am dat seama ce mesaj transmite: curaj, incredere, nebunie nu stiu inca, mai studiez si imi fac o parere.

Adelina Iancu
11 Apr 2014 ora 17:04
A foat geniala prima aplicatie! :X mai vreau, mai vreau Stagiarii si Instructorii mi se par foarte amuzanti :))Balul a fost funny , oameni inspirati. Probele au fost perverse =))))
Este ptr prima oara cand mi-a placut ideea de inviorare. Sincer. (iar fluierul ala ma amuza, probabil fiind printre singurii care spun asta =)) ) Imi place mancarea de la Miec, bineinteles. :))) inghetata mi-a facut putin frig, dar gustul e acelasi :))
Initial, imnul, mi s-a parut stupid, dupa a inceput sa ma distreze. =)) f tare, tineti-o tot asa!
Veronica Madalina
11 Apr 2014 ora 17:04
A fost totul super! Traseul nu foarte dificil iar oboseala si febra musculara au trecut la inceperea balului.Mi-ar prinde bine si astazi.. un pic.. de inviorare.....
Fabian Ovidiu
11 Apr 2014 ora 17:04
Prima aplicatie, cea din Ciucas, a fost mai lejera decat cea din seria 25
Invioratoare a fost misto! (am dormit bine dupa) :)) Cand iti este foame merge orice, chiar si Miec! Tot ..urca oile la munte.. se asculta spre Ciucas :))

Elena Julieta Rautu
11 Apr 2014 ora 17:04
De vis. De la inceput pana la sfarsit. Organizare buna. Inviorare cu mascara :)). Sfantul Miec te unge la suflet :))). Imnul trebuie studiat :))....pe toate partile. Eu m am simtit excelent. Multumesc.
Razvan Pleniceanu
11 Apr 2014 ora 17:04
frumos si distractiv , dar se poate si mai bine fara fluier si MONOM MONOM MONOM MONOM !!!... :)) inviorarea a fost cam de gravide asa :)) una peste alta iese pe plus
Ioana Gavril
11 Apr 2014 ora 17:04

Prima aplicatie, cea din Ciucas, a fost super, mai vreau ! Inca ma doare burta de cat am ras la bal! :P Toate probele au fost amuzante :)))) Daca nu faceam inviorarea acum sigur aveam febra musculara. Va rog, mie imi place la Sfantul Miec
Traian Cristian Pecheanu
11 Apr 2014 ora 17:04
ACEASTA PRIMA APLICATIE a fost mega blana (limbajul pustilor de liceu).
Balul a fost trippy (alt cuvant din limbajul pustilor de liceu).
Proba cu fructele de la bal m-a uns pe piept.
Inviorarea a fost lejera... de vara.
Miec for the win!
Imnul este Addictive!

P.S.: Ar fi mers o orientare pe ceata aia de dimineata.
Diana Postoaca
09 Apr 2014 ora 23:04
Venind in Romania , am lasat in urma o viata care desi aparent perfecta era goala. Peisajele si personajele din experienta mea erau mascate, artificiale si sentimentul de irosire a timpului si de pustietate printre oameni se tot amplifica. Parca negociam cu propria mea integritate de fiecare data cand ieseam pe usa dimineata. Fericirea mea era un compromis, o masca ce clar nu mi se mai potrivea.
Asa ca am facut o lista cu lucrurile pe care iubesc sa le fac si am decis sa le experiementez unul cate unul. Unul dintre lucrurile pe care am vrut mult sa le fac a fost sa merg pe munte si sa redescopar Romania si mai ales lucrurile mai putin cunoscute de altii. Iar cu cei de la Christian Adventure am si reusit. Am invatat multe de la ei, sunt minunati toti. Cel mai mult m-a impresionat faptul ca fac asta din pura pasiune.
In calatoria spre Vf Parang de exemplu, am mers aproximativ 12 ore in total. Am fost 126 de oameni, am mers uniti ca unul si ne-am invins temerile si am inviat dragostea si respectul pentru natura si am ajuns si in varf.
(mai jos e un mic filmulet de pe drum)
http://www.prieteniinaturii.ro/

Cateva lucruri pe care le-am invatat pe drum:
1 . Orice realizare se face doar pas cu pas, mai exact un singur pas la un moment dat. Fiecare pas este la fel de important . E important sa nu te opresti din mers Si sA te concentrezi asupra obiectivului . Daca te opresti si te uiti in jur ca sa observi cam ce lucruri fac ceilalti, daca ii critici sau te compari cu ceilalti nu faci decat sa iti furi timp pretios tie, timp pe care nu il vei mai putea lua inapoi.
2 . Urmeaza uneori drumul deja parcurs de altii (traseu). Acest lucru ar putea suna ciudat Si limitat pentru ca ai putea crea oricand propriul traseu la fel de bine . Dar ia in considerare faptul ca aceste trasee sunt probabil acolo pentru un motiv si nu intotdeauna este cel mai intelept sa iti creezi tu un drum. Exista o energie vie si o forta a vietii care te poate sprjini imens - asta daca intelegi si alegi sa accepti acest ajutor.
3 . Creeaza-ti propria experienta a drumului. Intreaba-te : Cum vreau EU sa experimentez acest drum ? Amintiti-va sa acordati atentie si grupului, dar, de asemenea, sa va deconectati de grup uneori, astfel incat sa puteti si experimenta propria voastra perspectiva si sa va formati propria parere. Chiar daca e bine sa mentinem mereu un ritm constant, nu uita sa te opresti si sa admiri frumusetea locurilor. Nu lasa viata sa treaca pe langa tine traind in schimb cu frica de a face un pas gresit.
4 . Parca cand vom putea stapani arta teleportarii este bine totusi sa dam atentie parcurgerii drumului pas cu pas :) Poti deveni foarte repede atat de coplesit de maretia ideilor pe care le ai pentru viata ta si este al naibii de usor sa ramai blocat in frica . Inlocuieste teama cu puterea aproape sacra de concentrare a parcurgerii fiecarui pas!
5 . Renunta la control, renunta la a crede ca tu stii deja tot, cat tu nu mai poti fi impresionat, schimbat. Incarca-te cu energia grupului, fii deschis la energia vietii care te inconjoara.
6. Recunoaste ca exista lucruri pe care nu le poti explica si mai ales ceva mult mai mare decat poti vedea cu mintea fizica, energii care pot curge spre tine si te pot ajuta sa vezi o perspectiva diferita. Fii deschis la aceastA perspectiva si asteapta sa ti se intample miracole sau lucruri incredibile care sa deschida in tine usi care credeai ca au fost inchide demult. Toate la momentul potrivit.
6 . Nu te mai lua prea in serios tot timpul . Aminteste-ti sa te mai si joci, sa razi, sa fii tu . Cu alte cuvinte: De ce nu razi ma? :P
Multumesc Christian Adventure pentru tot ceea ce faceti. M-ati miscat profund
Bogdan Dobre
26 Mar 2014 ora 17:03
Salve!

Avand in vedere ca nu stiti cine sunt ( si aici ma refer la oamenii care nu au avut pana acum ocazia sa stie ce este Christian Adventure sau cu ce se mananca- asta nu inseamna ca toti care stiu ma cunosc…dar…in fine) sau in calitate de ce scriu pe acest site. Permiteti-mi sa ma prezint: sunt un baiat si scriu…in calitate de…un baiat. Cred ca ar fi mai relevant daca v-as spune ca am fost unul din cursantii seriei 26 iar acum, asemeni unui dependent ce se amageste traind conform sistemului “numai asta si gata”, ma bucur in continuare de aplicatiile Scolii de Ghizi Christian Adventure insa in calitate de turist, iar pentru cei care ma suporta- prieten.
Nu stiu daca acest lucru imi confera sau nu dreptul de a scrie aici dar, daca tot au creat aceasta optiune, eu, fire vesela si obositor de inspirata, ma voi distra povestind lucruri. Nu stiu sincer pe cat se vor distra ei citindu-mi aberatiile fara numar, dar presupun ca imi pot sterge oricand postarile asa ca nu-mi fac griji.
Fiind prima postare si avand in vedere ca nu am nici poze din aplicatiile in care am participat si nefiind nici un scriitor prea talentat ( cu siguranta pastelurile nu sunt punctual meu forte) imi este dificil sa va zugravesc peisajele, lucrurile si locurile care mi-au bucurat existenta in toate aplicatiile alaturi de scoala de ghizi.
Ma gandesc la faptul ca cei care nimeresc pe acest site poate nu au urcat pe munte, poate au facut-o dar nu in grupuri mari, sau poate ca da. Poate au mers cu alte scoli de ghizi. Eu nu am mers cu alte scoli in afara de Christian Adventure. Am o gandire destul de simplista care respecta sistemul : “daca nu e stricat, nu-l repara!” ( evident vorbele nu-mi apartin dar le-am socotit reprezentative pentru ce vreau sa subliniez). Nu pot face comparatii dar ceea ce pot sa spun este ca sunt buni si cand spun buni, sunt mult prea modest in exprimare. In realitate sunt profesionisti. Sunt atat de buni incat isi permit sa fie nebuni. Isi permit sa faca performanta cu oameni care nu au mai stiut ce inseamna muntele pana sa mearga cu ei.
Pentru cei care nu au mai urcat pe munte, este posibil ca pozele cu un monom de 80-100 de personae pe creierii muntilor sa para tabere de antrenament pentru soldatii universali. In realitate, va spun sincer, dupa ce am testat pe propria piele, ca dracu’ nu e atat de negru. Abilitatile, experienta si pregatirea instructorilor si stagiarilor le creaza posibilitatea sa ajute cursantii sa isi depaseasca limitele, sa se bucure de frumusetea si unicitatea naturii si sa se intoarca intregi la ale lor. Mai mult decat atat, corpul si mintea umana devin din ce in ce mai puternice pe masura ce le exersam ( cel putin pe mine asta m-au invatat la scoala). Asadar…da! Se poate, este nevoie doar de vointa si de curajul de a-ti trai viata si a ti-o imbogati cu experiente unice.
Acum este posibil ca cei care au mai mers pe munte si au o conditie fizica buna sa isi puna intrebarea: “Daca toata lumea poate, unde sau cum o sa ma bucur eu de performanta? Cum voi creste?” O intrebare pertinenta as spune. Adevarul este ca nu stiu daca as putea sa raspund la ea. Pot in schimb sa ma gandesc la evolutia mea de la rama taratoare, gafaitoare, cu bataturi sangerande, zdrobita sub greutatea rucsacului, pana la om normal care merge in 2…picioare desigur. Nu mint, am momente cand ma frusteaza faptul ca mergem prea incet, cu ruperi de ritm si nu ne grabim. Dar apoi ma gandesc…unde m-as grabi? Sau de ce as face-o? Adica…in regula…sa mergem mai repede…dar…de ce? Unde arde? Oare in fuga m-as bucura mai mult de peisaj decat daca as merge mai incet? Nu as fi mai fericit…poate…daca as incerca sa prelungesc cat mai mult posibil momentele cat sunt pe munte? Oare nu cad in plasa destinatiei? Sunt atat de stresat sa ajung la destinatie, vreau sa ma grabesc, sa zbor si sa pierd toate frumusetea drumului?! Parca intre punctul de plecare si cel de destinatie s-ar intinde un mare vid, un spatiu atemporal, fara noima sau sens. Ultima data cand am verificat, natura era frumoasa. Poate ar merita sa ii accord cateva momente si sa ma bucur ca exista.
Poate stand la coada monomului , ruperile de ritm si alergarea ma obosesc. Dar stai, nu vroiam sa imi creasc rezistenta fizica? Poate atunci cand sunt -20 de grade si am facut condens ( am folosit o exprimare eleganta…una mai plastica ar fi ca am transpirat ca un porc si am fiert in suc propriu) nu e tocmai placut sa astepti oameni care abia se misca…in briza crestei pe care o simti cum iti scrijeleste flori de gheata pe suflet. Ti-e frig, tremuri, iti este foame si poate ai vrea sa ajungi mai repede la cabana. Just. Dar oare aceste experiente nu te fac mai puternic? Oare nu acest frig, aceasta foame si oboseala pe care le simti te intaresc? Crezi ca esti mai puternic daca faci 7 ore de traseu si apoi 12 le dormi in cabana la caldura?
De asemenea, in momentele de glorie, cand ma taram pe munte, nu-mi aduc aminte sa-mi fi facut cineva viata amara pentru ca nu ma puteam misca( e posibil sa ma fi injurat, dar in lipsa unor dovezi concludente nu pot invinui pe nimeni, mai ales ca e posibil sa o fi meritat). Asa ca nu cred ca ar fi corect ca acum eu sa fac viata grea altor colegi pentru ca au un ritm mai lent. Cred ca in felul acesta mi s-a schimbat perspectiva asupra respectului si intelegerii fata de altii. Pot spune ca am invatat lucruri despre mine si despre oameni in general in urma experientelor pe care le-am avut pe munte si in general alaturi de scoala de ghizi.
Cred ca totul tine de perspectiva. Cred ca performanta inseamna a face ceva ce in conditii normale nu ai fi reusit. In Scoala de Ghizi Christian Adventure te bucuri din plin de astfel de provocari indiferent de conditia fizica sau mentalitatea pe care o ai.
Nu stiu ce sa zic, in definitv decizia va apartine…intotdeauna. Depinde doar de voi daca veti alege sa va dati o sansa, sa va bucurati viata cu experiente extraordinare si sa fiti poate mai buni decat sunteti acum.
Eu sunt multumit cu mine, cu faptul ca am avut inspiratia sa ma alatur acestor oameni minunati carora le multumesc inca o data pentru munca depusa si pentru implicarea, pasiunea si profesionalismul de care dau dovada.

Multumesc.

Karina Cicanescu
26 Mar 2014 ora 17:03
Foarte frumos traseul din Ciucas, dar si putin obositor. Trebuia sa se mearga putin mai incet sa avem timp sa admiram pesajul incantator. Mai vreau
La bal am ras, mi-a placut ! :))
Probele au fost haioase, bune de pus in practica cu prietenii
Inviorarea fara Chacarron Macarron nu insemna nimic ;)) putina miscare nu strica, mai ales in aer liber dar mai mergea o ora de somn
Fara miec ar fi mai bine :))
Melodia/imnul e ft tare, ma distreaza
Mi-a placut, a fost o experinta frumoasa, plina de aventura si distractie, a meritat tot efortul depus. Astept urmatoarele cursuri si aplicatii.
Traian Cristian Pecheanu
26 Mar 2014 ora 17:03
Despre examenul de final - Creasta Fagarasului

Multumesc Christian Adventure pentru cea mai tare experienta pe care am facut-o pana acum pe munte! Si probabil o sa ramana cea mai tare experienta pe munte, in Romania

Adelina Chucky
26 Mar 2014 ora 17:03
Va multumesc din suflet pentru aceste momente unice si pentru lectiile de viata pe care nimeni altii nu mi le-ar fi oferit... De ce sa mint?? Imi pare rau ca s-a terminat cum nu mi-a mai parut de mult....si sincera sa fiu, desi am avut momente nervoase in care uram fiecare piatra, fiecare versant, momente in care imi ziceam ca nu voi mai reveni in Fagaras niciodata, ce pot sa zic? Astazi spun ca voi veni cu prima ocazie intr-o astfel de nebunie.
Apoi... Catalin, stii cum e raia?? Ei bine, eu sunt ca lepra , caci nu vei scapa de mine niciodata!!!

COROI SILVIU
26 Mar 2014 ora 16:03
Este clar ca ceea ce s-a intamplat in cele 3 zile, mai ales sambata, a “miscat” in fiecare niscaiva emotii care v-au imboldit catre a scrie cateva vorbe, de aceea ma alatur voua cat timp inca se plimba in mine aceleasi tip de emotie. Voi descrie ceea ce am simtit in aceste exceptionale zile.

Pentru mine este limpede ca ceea ce facem noi cu muntele asta e o chestiune transformatoare si revelatoare. Alchimie pura! Te transforma si iti releva ceea ce nu credeai ca poti face si ca poti fi. Iti spulbera acele limite mentale si fizice asezate acolo cu multi ani in urma de tine, parintii tai si de altii, iti darama ca pe nimic convingeri cimentate despre propriul fizic si mental, da foc la rechizitorii intregi tinute in rafturile mintii in care tinte sunt altii, cand de fapt e vorba doar despre tine, despre ceea ce stii ca poti si crezi (in sens de credinta) ca poti.

Imensa diferenta, caci la noi intrebare care se pune atunci cand vine vorba de cucerit iarna un varf ca Negoiu este: crezi ca poti? Si noi am putut pentru ca Berenghi Catalin & Co. ne fac mereu sa credem ca putem si apoi ne dovedesc ca putem. Si putem atat de mult. Incredibil sentiment!

Si tocmai asta s-a intamplat sambata, un miracol in care am realizat ca, in ciuda a ceea ce mintea logico-rationala striga din toti rarunchii “nu poti”, “e periculos”, “renunta” (de ziceai ca e Catalin Berenghi), ceva aflat in aceeasi minte a amutit pe loc tot acest concert care ma voia varat inapoi in zona sigurantei din care tocmai evadasem si m-a facut sa reusesc.

Suna un pic schizofrenic ideea de dualitate a mintii, insa ea chiar exista tocmai pentru a ne da posibilitatea alegerii. Cred ca, daca stati sa va ganditi un pic, toti ati avut, macar si pentru cateva momente, indoiala asupra reusitei, un Catalin Berenghi care sa va picure ideea renuntarii, pentru ca apoi sa il invingeti la fiecare pas.

Doar dupa ce iluzorii munti interiori ai neincrederii, ai neputintei si ai nelinistitii au fost escaladati am reusit sa cuceresc muntele din exterior si sa zic EU AM REUSIT ASTA. Sambata am simtit ca intai am dat examenul si apoi am invatat lectia, dar am si trait-o si asimilat-o pana la acel nivel in care ea sta asezata deja peste locuri pe care pana sambata tronau vechile credinte si convingeri care dictau mereu limita.

Muntele e de fapt o afacere cu tine insuti care presupune coexistenta esecului si a reusitei, iar tu faci alegerea intre cele doua urmand a primi in functie de ceea ce alegi constient si nu aleator dupa un principiu al incertitudinii pentru ca pentru ca “Dumnezeu nu joaca zaruri!”, dupa cum spunea Einstein.

Nu cred sa fi avut vreodata sentimentul de a fi atat de puternic ancorat in prezent asa cum am avut sambata, in care am expulzat orice alt gand in afara celui legat de pasul pe care tocmai il faceam, devenit in ultima parte a coborarii din ce in ce mai neresponsiv si curajos in a realiza alunecari de parca as fi intrat la tecling pentru a-i lua mingea lui Messi in finala Champions League.

Trebuie sa admitem ca pericolul, mai ales cel al alunecarii in haul deschis mereu intr-o parte sau cealalta, “mergea” cu noi la fiecare pasire si nu ne dadea voie sa trimitem mintea spre a ne aduce alte ganduri, insa acestuia nu i s-a dat voie sa ne arate ce poate pentru ca am ales asta.

Caci vorbim despre pericol, pe care spre lauda noastra am reusit sa-l privim in ochi si sa il contrazicem, ne aducem aminte cum ajunsi la cabana am vazut cum un “semizeu” al muntelui (nu din echipa noastra) echipat dupa cate se pare ca pentru o expeditie selenara era sa se ctitoreasca prin nu stiu ce colt de munte, ca multi alti “semizei” de care, ca-ntr-o vesnica pomenire, vorbea Nea Serban cabanierul cu o zi inaintea plecarii “spre” devenit apoi, spre disperarea multora si a mea, “pe” Negoiu.

Asta vine de fapt sa faca reusita cu atat mai neverosimila pentru un “pantofar” ca mine care pana sa ajunga in Christian Adventure, muntele a insemnat, spre eterna nemultumire, numai statiuni, pensiuni si plimbari anoste, dar lipsite de pericol pe trotuar alaturi de alti “pantofari” convinsi deja ca “doar aia inseamna a merge la munte”.

De acum inainte, pentru mine a merge munte se va declina numai prin aventura celor 13 ore de cucerire a muntelui, de aceea nici macar “expeditia” Padina – Piatra Arsa, in varianta ei “hardcore” cu zapezi de peste 1m nu o voi mai numi de sambata ca fiind “mers la munte”, parandu-mi acum prin comparatie, inofensiva ca o plimbare de primavara in Cismigiu cu iubita de mana.

Marturisesc ca am avut momentele mele de neliniste si nu am nutrit cele mai crestine ganduri la adresa lui Catalin Berenghi si echipei lui cand, spre ora 15, inca eram departe de varf, iar in asteptarea pe poteca pe care incapeau doar picioarele mele, dincolo de care era omniprezentul hau si lipit de peretele muntelui, vedeam cum o ceata asemeni unui lapte gros si sanatos cu peste 3% grasime se aduna ca proaspat muls amenintandu-ne pe noi si valea prin care urma sa trecem la intoarcerea care nu mai parea a veni mai devreme de lasarea intunericului, intuneric care alaturi deja de ceata si gheata pe care urma sa pasim, desena pe panza mintii mele un tablou lugubru in care 100 de oameni inghetati si ingroziti urmau sa fie salvati in chip glorios dupa o indelunga casna de elicopterele armatei romane, ale NATO si de ce nu ale Garzii Nationale americane

Ajuns la cabana, mi-am dat seama ca plasmuirile mintii mele, semn al unui habarnism induiosator despre ceea ce inseamna munte, erau demne de un blockbuster. Calculele lui Catalin si Cosmin s-au dovedit a fi perfecte, coborarea realizandu-se in cea mai mare parte inca pe zi.

Caci vorbim de coborare, recunosc ca a mea a fost de fapt o alergare cu zeci si zeci de cazaturi si tot atatea ridicari din cauza bocancilor si a picioarelor care, fara preaviz, au reziliat pe loc colaborarea cu restul corpului, in urma careia m-am ales cu cea mai teribila febra musculara, in care si cel mai mic muschi mi-a fost lucrat intr-asemenea hal incat asezarea si ridicarea de pe toaleta a insemnat si dupa 2 zile, chiar si sub presiunea celor mai aprige nevoi fiziologice, o indelunga tanguire insotita de gemete pe care de obicei le fac in ocazii mult mai romantice.

Mi s-a parut incredibil ca dupa toate patimile urcarii, la sosirea in cabana m-a simtit surprinzator de energizat, de linistit si de exuberant pana mult dupa ora 24, incat daca n-as sti din ce se trage aceasta stare si as fi privit din exterior, m-as fi suspectat de inhalarea fumului din ierburi impaturite tacticos in acel scop.

Dar nu era vorba de asa ceva, ci gustam din triumful vietii, iar zicand asta nu este nicicum o exagerare, pentru ca viata este si se traieste numai in cele mai nebunesti experiente (de exemplu, 100 de persoane urcand iarna pe Negoiu este, dupa toate standardele medicale si sociale o nebunie , iar nu acolo unde, asemeni unei melodii uitate pe “repeat”, faci cele mai corecte, sigure, rationale si acceptate lucruri.

Sentimentelor combinate de uluire, teama, recunostinta, neliniste, fericire li s-a adaugat sublimul sentiment al constiintei de neam, amplificat si ridicat in stratosfera de intalnirea cu dumnezeiescul Parinte Vasile Oltean din Scheii Brasovului care a infuzat in noi cantitati imense de istorie adevarata confiscata de vanzatorii si tradatorii de tara.

Sper ca, in toata aceasta incoerenta, sa fie gasit raspunsul la intrebarea 'de ce nu renunt'!

Un gand bun, montaniarzilor!
Adelina Chucky
26 Mar 2014 ora 16:03
Daca ramaneam restul vietii acolo... :-< cand am vazut peisajul de avion, as fi vrut sa raman pe varf,sa intepenesc acolo, deasupra mediocrilor de oras...
Ana Ion
26 Mar 2014 ora 12:03
Breathtaking si la propriu si la figurat Frumosul din varf a meritat orice efort, care pana la urma a fost o plimbare placuta cred ca asta este si scopul final.
Balul, pe scurt: neasteptat de bal :);) mi-am dat seama cat de seriosi putem fi, chiar si cand vine vorba de tema petrecerii

Nu sunt fan Mc Donald's, dar cand iti este foame, si pietrele sunt bune :)) Partea de socializare a la Miec a fost un fel de cireasa de pe tort :))
Imnul este cu adevarat inspirational :)) O sa-l dedic echipei mele ca sa le transmit energie :)))) pozitiva :)))
Ana Maria Leonte
24 Mar 2014 ora 10:03
Out of topic dar poate util pentru colegii mei care trebuie sa stie ca opinia lor este importanta si va fi luata in considerare: urcand spre Ciucas, o colega aflata in spatele lui Mistretz zice -sa-mi dati palme daca ma auziti k vreau sa renunt- . I-am zis ce-am invatat eu in cele 3 -mari- iesiri ale mele cu Scoala de ghizi: - Aici intindem maini, nu dam palme-
Ioana A.
20 Mar 2014 ora 11:03
Abia astept urmatoarea aplicatie cu voi :)
Adelina Chucky
19 Mar 2014 ora 16:03
Despre examenul de final - Creasta Fagarasului
Inca pluteste gandul, visul, la creasta....ce dor...ce nebunie, ieri tot ce as fi vrut era sa fiu uscata si sa dorm. Azi vreau inapoi....:(((( departe de civilizatie
Adelina Iancu
17 May 2013 ora 00:05
Voi incepe sa descriu cateva clipe unice. Momentan, voi descrie prin cateva cuvinte noaptea din Iezer Papusa, 12 mai, altadata probabil voi continua cu Retezat...
In cautarea clepsidrei...
Unde altundeva as fi putut gasi fericirea, daca nu cu voi, pe munte? Unde, daca nu cantand cu voi la foc?? Revigorarea completa m-a strabatut prin acei fiori de bucurie...sa cant...sa cant la munte. La munte si pe munte. Si vantul sa ma mangaie, iar florile sa imi dea viata; si voi sa ma incurajati prin simpla prezenta. Iar duhurile sa ni le unim intr-unul si sa uitam ca va fi maine: caci este azi, nu este maine.
Ce nebunie, ce teama, ce exaltare...Priveam cu ciuda acel mare bustean...ardea...scanteii harnici isi faceau de lucru. Acum? Atunci?? Te rog, bustean nebun, sa nu imi taci. Imi place melodia ce mi-o canti. Oh... foc nebun, spre cer sa iti inalti maret scanteii, sa afle universu-ntreg de noi. In forme vii sa imi colinzi pamantul, sa nu te stingi, sa nu ma stingi.
Astfel m-am rugat de acel bustean, pana ce primii zori au anuntat finalul. Finalul?? Rapusa, am asezat capul pe chitara, sperand in clipa. Noaptea ii cantam eu focului, iar acum imi canta el mie. Iti multumesc. Vitrega noapte, tu cand te-ai scurs? Racoarea incepe sa isi faca simtul. Unde ma cauti, jar stingherit? Caci sunt aici.. Daca tu crezi ca altu-n lume te-ar pretui mai mult, tu te inseli amarnic...mai lupta astazi, numai astazi. Mucul de jar mi-a promis astfel credinta. Si mi-a facut cu ochiul, iar eu am adormit langa caldura lui ramasa.
Cele doua ore dormite in cort au fost revigorante. Astept si cred in urmatoarele iesiri. Eu ce-as fi fara ele? N-as fi nimic. Caci cred in munte; si cred in voi. Va multumesc!!!
Bogdan Dobre
16 May 2013 ora 02:05
Am citit o scurta conversatie pe un forum care facea referire la ce se intampla in aplicatiile Scolii Christian Adventure.
Practic, un om, dorea sa afle mai multe informatii legate de activitatea scolii insa cumva indirect, fara a intreba oamenii care organizeaza efectiv activitatile. Lucru de altfel deloc condamnabil, cred ca ne aflam cu totii in astfel de ipostaze pe parcursul vietii. A primit un raspuns de la o persoana cu o perspectiva oarecum diferita in legatura cu activitatile montane realizate si de Christian Adventure. Nu pot sa critic persoana respectiva sau sa spun ca perspectiva ei este eronata. Exact asa cum a spus, mergem in grupuri mari pe munte, lucru care demonstreaza o organizare si o disciplina impecabila. De asemenea reliefeaza o incredere deosebita in instructorul si stagiarii care ne deschid drumul precum si o constiinta deosebita a oamenilor care alcatuiesc grupul. De ce? Simplu: daca paseam 50 de cm la stanga sau la dreapta puteam sa ne punem serios in pericol atat pe noi cat si pe cei din urma grupului. Acum sa realizezi o astfel de coeziune si de constiinta a grupului eu zic ca e ceva, mai ales ca oamenii acestia ( instructorul si stagiarii) au preluat si indrumat oameni care nu au pasit in viata lor pe o creasta pana sa vina in aceasta scoala. Asa ca imi pun intrebarea, daca as vrea sa invat sa fiu un ghid, sa conduc un grup pe munte, de la cine as vrea sa invat? Cu siguranta nu de la niste nebuni care sunt capabili sa duca 60-100 de oameni, de diferite mentalitati si conditie fizica la altitudini de peste 2500m. Sau...poate exact de astfel de mentori am nevoie? Cu toate acestea, sunt in continuare de parere ca fiecare isi are propriile obiective si, ar fi bine( pentru ei) sa isi aiba si propriul plan de a le atinge.
Poate iti doresti performante fizice deosebite, conditionare fizica si alergare pe munte. Atunci cu siguranta nu iti recomand sa mergi in aplicatii precum cea din care tocmai am venit, respectiv intoarcerea de pe Vf Papusa unde am alergat de ne-au sarit genunchii si ne adunam trupurile plapande de lesinati cand am ajuns la cabana la Cuca. Coborarea a fost una lina, calma, in stilul “The Blair Witch Project” sau “Crank” pentru cunoscatori, cu alergare prin padure, bezna peste tot, printre copaci rupti, radacini, tulpini cazute, bolovani, denivelari, lumina de la frontala la doar 3 m si desigur degustand praful lasat de cel din fata ta. Senzatii deloc antrenante, solicitante sau pline de adrenalina. Eu am simtit totusi ca traiesc, desi ideea centrala a aplicatiilor nu este de a concura cu altii sau a castiga cel mai bun.
Ceea ce este totusi trist, este ca, dupa ce a primit 3 pareri ale unor oameni care au participat la experientele create de Christian Adventure putin spre deloc, omul nostru a concluzionat ca nu il intereseaza. Repet, fara macar sa incerce o data ceea ce simtim si primim noi aici. Cred ca este foarte important sa selectezi parerile sau sfaturile cui le iei in considerare, pentru ca poti sa pierzi lucruri cu adevarat importante.
Revenint la Vf Papusa, ascensiunea a fost calma, de vara, la propriu si la figurat, a fost soare, cald si multe floricele. Asa cum bine spunea o colega, daca nu filmau/pozau crestele din jur, puteai sa crezi ca suntem la campie.

A fost frumos.
Ana Maria Leonte
15 May 2013 ora 01:05
Nu stiu de voi, dar eu daca inchid ochii inca mai vad mirificul tobogan! Cel care se vedea! ;)) De vis!!! Multumim Berenghi Catalin, Cosmin Cismariu,Ady Yo, Matache Adrian, Stephan Buciuc, Dege DG, Boca Silvia, Iulia Gheorghe, Oana Diana Şerban, Simona Fasarea!!! Pentru voi si pentru toti colegii mei frumosi, curajosi si superiori!!!
http://www.youtube.com/watch?v=gcAP3IVYtiE
Adelina Iancu
15 Apr 2013 ora 06:04
Va multumesc si eu pentru efortul depus..cea mai tare aplicatie. Sunteti bestiali, pentru mine insemnati mai mult decat va inchipuiti. Mie aceasta scoala mi.a inveselit viata,am inceput,cu ajutorul vostru sa privesc din alte perspective mai optimiste, din latura frumoasa a vietii. Ma impresionati pe zi ce trece (ghizii). Deja mi.e dor de voi toti, abia astept sa va revad!!!
>:d<
Razvan Pleniceanu
15 Apr 2013 ora 01:04
Un weekend antrenant alaturi de niste oameni speciali . Multumesc Christian Adventure !
Cojocaru Alexandru
06 Apr 2013 ora 09:04
Multumesc Christian Adventure pt sustinerea acordata si pt minunatele clipe pe care le- am trait impreuna si multumesc ghizilor si colegilor nostri care au fost alaturi de mine si m-au ajutat si m-au facut sa simt ca suntem cu totii o adevarata familie ! Abia astept urmatoarea iesire...
Iulian Barbuceanu
19 Jan 2013 ora 10:01
Totul excelent! Serios, chiar excelent! Stresant la momentul ala (mai ales fluierul aproape de ureche!!!!), dar acum parca si de fluier imi e dor!
BIANCA IONESCU
22 Dec 2012 ora 20:12
Prima aplicatie pentru mine a fost grea (am crezut ca voi ceda de 7 ori pe traseu), vesela (n-am mai ras cu lacrimi de ceva vreme - vb de bal). Frumoasa experienta!!!
Gabriela Roca
25 Nov 2012 ora 06:11
Despre prima aplicatie - Cabana Muntele Rosu
A fost minunat, imnul ma ajuta sa uit de febra musculara, imi lipseste partea cu inviorarea ! :))) Multumesc Ady Yo, datorita tie am avut drumul luminat! :)
Ana Maria Leonte
25 Nov 2012 ora 01:11
Inceput promitator,sper sa evoluam impreuna
Destindere, relaxare, oameni frumosi cu simtul umorului

Echipa stagiarilor in frunte cu instructorii au nimerit mix-ul perfect
pentru pastorit turma diverselor oitze. Ii felicit pe toti!

Parerea mea
Delyy Gb
19 Nov 2012 ora 06:11
Sunt f bine dispusa astazi, intr-o zi de luni..;)) si asta, pentru ca am avut un super weekend: miscare atat matinala cat si nocturna, distractie 'nedeghizata', oameni noi si interesanti, prietenii care se anunta promitatoare si multe multe zambete.. asa ca, pana acum, nota 10!! poate totusi prea mult sf. Miec!!!:)).. cat despre imn, maxim!! :)) ..
Corina Calefariu
19 Nov 2012 ora 02:11
Foarte fain totul!!
Ana Ion
19 Nov 2012 ora 00:11
Facem si noi inviorarea??! :)) ah! cine ar fi crezut ca o sa-mi lipseasca si asta sau mai bine spus, ca o sa-mi placa si partea asta.